the shitshitshit transcendental meditation strikes back

cu zilele astea as fi putut umple pagini intregi. dar am tacut. cateodata, da, am deschis wordul si am deversat acolo rauri si torente de chestii emo latente-n mine, amuzante, sper, peste o vreme, cosmaresti, din pacate, acum. si daca cineva ma intreaba azi, la ora 12, cum e viata mea, o sa-i spun ca it sucks, ca depinde de raspunsuri, mai multe decat intrebari formulate, intotdeauna mai multe si mai imbarligate, deci if only, if only… well, nimeni nu te poate face de rusine mai mult decat tu insuti imi zicea andra aproape zilnic. dar, pe vremea aia, constiinta mea era fara pata. si radeam amandoua, stiind ca da, noi n-aveam nimic de-a face cu jocurile astea si capcanele astea ale propriilor rabufniri. pe vremea aia nu dezvoltasem obsesia asta pentru reasons to live. omiteam semnificatia suferintei din aria contaminata de pasiune. omiteam pasiunea, whatsoever. purtam doar pecetea a ceva in mine care vrea, la diferite intervale de timp, sa fie ranit din nou. din nou frant. din nou provcat sa se reinventeze. atata doar ca uitasem cum e. chiar uitasem. si tot pesimismul asta e doar o masca a optimismului ca one day (YOUR LOVE WILL MEET MY LOVE) si mi-e si rusine sa fill the blanks de dupa posibile complemente circumstantiale ca asta.