Pe coridor
Dimineata. La medic. Pe coridor. Spre analize. La rand: trei copii, doua fete si un baiat, si cu mine. Din cabinet: un al patrulea copil, fata mamii cea razgaiata urla ca din gura de sarpe, batea din picioruse, se zbatea, iar tanti cu acu’ sa-i gaseasca vena neam. Treptat copiii de pe coridor devin palizi, sangele le fuge din obrajori, fac ochii mari, se ascund langa fusta mamei si apoi se uita fix la mine. Eu…incerc sa le zambesc a “nu va fie frica, e…floare la ureche”. 
Unul dintre ei mai are putin si lesina auzind tipetele domnisoarei din cabinet (usa era, neinspirat, mult intredeschisa). Domne’, dar ce are copilu’ ala de urla asa, se-ntreaba o pensionara intarziata, cam crizata ca are de asteptat urgentele, adica toti copiii. Baiatul din carucior isi astupa intr-un final urechile si izbucneste-n plans, preventiv. [...] Epilog: doamna, copiii sunt copii, dar dumneavoastra ce aveti de sunteti asa livida? Pai, m-au impresionat micutii… Deci da. Stie Dumnezeu de ce nu mi-a dat, nu-mi da… De ce nu.
Unul dintre ei mai are putin si lesina auzind tipetele domnisoarei din cabinet (usa era, neinspirat, mult intredeschisa). Domne’, dar ce are copilu’ ala de urla asa, se-ntreaba o pensionara intarziata, cam crizata ca are de asteptat urgentele, adica toti copiii. Baiatul din carucior isi astupa intr-un final urechile si izbucneste-n plans, preventiv. [...] Epilog: doamna, copiii sunt copii, dar dumneavoastra ce aveti de sunteti asa livida? Pai, m-au impresionat micutii… Deci da. Stie Dumnezeu de ce nu mi-a dat, nu-mi da… De ce nu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu