Un asternut de pat schimba complet desgin-ul dormitorului

De la o vreme simti ca dormitorul tau nu mai e la fel de atractiv? Atunci poate ca ar trebui sa ii redai farmecul prin alegerea unei noi lenjerii de pat intrucat putine persoane stiu ca aceasta poate fi atat de eficienta. Nu stii de care sa alegi? Nu conteaza de care, atat timp cat este de calitate. Daca vrei sa nu ai probleme din acest punct de vedere e foarte usor sa apelezi la VisePufoase unde optiunile sunt suficient de variate, fiind imposibil sa nu gasesti exact ceea ce ai nevoie.
Online
Crezi ca nu ai timp suficient sa il petreci prin magazine pana cand ajungi la lenjeria care iti place cel mai mult? Nici nu ai nevoie, intrucat la VisePufoase activitatea se desfasoara online, ceea ce presupune ca sunt de ajuns chiar si numai cateva minute pentru a trece prin toate categoriile si pentru a vedea cele mai grozave modele. Asadar, faci economii considerabile de timp si iti este mai usor sa gasesti si cele mai bune preturi.
Diverse categorii
Poti alege incepand de la cele Pucioasa sau Mizil si pana la cele pentru iarna, fie cele din bumbac 100% ori satinat, creponate, pufoase, satinate, din fibra de bambus sau din colectiile Elvo, Homeberry, Digital Print, Cocolino sau Elegance. Este important de stiut ca acestea sunt doar cateva categorii, iar pentru fiecare in parte sunt propuse cateva zeci de modele, asa ca sigur vei gasi ceva ideal pentru dormitorul tau.
Imprimeuri variate
La capitolul design ai de unde alege, unele fiind clasice, simple, astfel ca se dovedesc a fi cele mai versatile si se adapteaza de minune la orice dormitor, fie ca este pentru copii, fie pentru adulti. Totusi, nu lipsesc nici cele cu design-uri mai creative, de la motive florale, care sunt foarte populare, pana la cele cu orase, cu masini, peisaje, mesaje, forme geometrice si nu numai.
Intretinere
Cine alege lenjerii de pat de la VisePufoase se va bucura de faptul ca acestea sunt de cea mai buna calitate, astfel ca si intretinerea este mult mai simpla, fara batai de cap. Aici se pot aminti urmatoarele reguli: evitarea detergentilor de o slaba calitate si a substantelor de inalbire, pe cand masina de spalat trebuie setata la cel mult 30 de grade.
Cat costa
Preturile sunt accesibile pentru toate buzunarele la VisePufoase, iar acestea pot varia in functie de tipul lenjeriei. Bineinteles, aici se gasesc si toate marimile necesare, incepand cu cele pentru paturile cele mai mici, pana la cele medii sau cele pentru doua persoane. Poti sa urmaresti si ofertele, care sunt foarte avantajoase, iar daca comanzi produse in valoare de minim 300 de lei vei beneficia si de livrare gratuita prin curier in toata tara.

Numar rotund

Oare de ce au unii oameni tendinta (si incapatanarea) sa te faca sa crezi ca EI stiu clar ce e mai bine pentru tine? Oare nu sunt suficient de (pre)ocupati cu vietile lor si atunci isi revarsa tezele, antitezele, conceptul lor de viata asupra altora, dorind sa-i convinga ca doar ASA si NU ALTFEL e mai potrivit? Oare de ce exista inclinatia si obstinatia de a acumula TOATE uneltele necesare pentru a te convinge sa vrei… ceea ce tu chiar nu vrei? De exemplu: “sa te inscrii NEAPARAT la concursul acela si sa pleci odata din tara asta [...](cenzurat)” sau “MUSAI sa te duci acolo si sa aplici la postul respectiv, macar bani mai multi sa ai”, ori “de ce sa te irosesti, mai bine fa una sau alta, aia sau astalalta, da-ti demisia, deschide o afacere, scrie o carte, infiaza un copil”. Dureros e ritmul/frecventa cu care suntem asaltati cateodata de binevoitori care STIU, POT si VOR sa ne aduca… nu neaparat pe drumul cel bun, ci pe un ALT drum. Asa, pentru ca EI considera ca-i mai bine. Pentru cine? Nu se stie sigur. Pentru noi, pentru cei de langa noi? Poate pentru ei? Sau… de fapt nici nu mai conteaza daca e drumul bun, important e ca am ascultat de EI si ne-am schimbat. Musai in bine. Dar cine sunt EI? Si de unde stiu EI ce ar trebui sa-mi placa mie si ce nu? Poate eu sunt multumita de ceea ce am, de ceea ce primesc zilnic de la viata, sau de ceea ce fac. Asta neinsemnand automat ca “ma complac” in ceva anume. Si chiar ma straduiesc in fiecare zi sa construiesc, nu sa daram. Ca nu reusesc mereu, asta e alta poveste. Dar poate eu chiar nu vreau sa “aplic” oriunde si “sa plec la lucru” in strainataturi. Cand (sau daca) nu ma simt bine ori increzatoare aici, oare DE CE m-as simti altfel acolo? Desigur aud vorbe mai m ult sau mai putin soptite ca… nu fac una sau alta de frica ori pentru ca n-as fi destul de rezistenta la intemperii. Hm! De ce oare ar trebui sa (imi) explic fiecare alegere, non-alegere, gest si non-gest? De ce simt totusi, inca des, nevoia de a-mi justifica actiunile, non-actiunile, alegerile, iubirile, preferintele, visurile, lupta, daca e sa existe vreuna? Bunaoara, de unde sa stie altii ca mie imi plac serile calme in care pot tine in mana si citi linistita o carte, cu cealalta mana incalzind bratul celui iubit, care se odihneste? De unde sa stie altii ca mie imi plac duminicile blande in care stau minute in sir pe o banca in parc, privind ratustele pe lac si ascultand pasarelele cum isi spun soapte tainice de amor? De unde sa stie ori sa inteleaga altii ca mie imi place sa buchisesc cu pasiune la o pagina de revista, sa o intorc pe toate partile pana iese si untul (tiparului) din ea? Si mai ales, de unde sa stie si sa accepte ceilalti ca mie imi place in tara mea, unde ii am pe ai mei aproape si unde cerul mi se pare ca poarta culoarea unui senin de o binecuvantata familiaritate? * E postarea nr. 600. Asa ma anunta wordpress-ul, altfel n-as fi bagat de seama. Si realizez ca ar putea fi chiar o postare sarbatoreasca. In care sa-mi propun sa nu mai tind sa fiu cum/unde m-ar fi vrut altii sa fiu. Ci sa fiu exact aici unde sunt. Asa cum sunt. Acum. Fara alte planuri ori scheme dinainte stabilite. Fara vise programate. De fapt realizez abia acum ca tocmai asta ar fi ingrozitor: pana si visele sa ajung sa mi le programez – pe zile, pe ore, in etape, pe secunde, pe oameni, pe stiluri, pe categorii: realizabile si irealizabile. * Am renuntat la caietul de vise. Era doar un surogat al unei vieti pe care o poti dori intr-un anume fel, intr-un moment particular. A doua zi se poate schimba totul. Am renuntat si pentru ca sfida legile Lui: continea planuri, deadline-uri, de parca i-as fi impus stricte reguli ori termene proprii… insasi vietii. Iar viata nu se poate programa. Si nici visele. Ele nu. Visele curg natural, se impletesc armonios, se rasfira, se schimba, aduna, imprastie, coaguleaza, readuc dorurile sufletului intr-o matca fireasca. Visele vin si se implinesc dupa legile lor. Nu ale noastre. Acum doua seri am crezut ca mor. La ce bun sa scriu in caietul de vise ca in anul 2012 vreau sa am… nu stiu ce, iar in 2013 sa merg… nu stiu unde? Mana destinului n-o poti forta. Nici intr-un sens, nici intr-altul. Mai bine traiesti bucuria visului atunci cand vine. Neprogramat. Maine un alt suflet ar putea primi in dar chiar… visul tau. Sa fiti iubiti… de cei care va iubesc azi – asa cum sunteti! Muzica nu are nicio legatura cu textul. Cu textul postarii.

Rataciri

Traim p(r)ost. Adica prosteste. Alergam, fluturam maini in stanga si-n dreapta, obosim. Ne trezim devreme, nici timp pentru mici dezmortiri nu avem, ne spalam, ne-mbracam si plecam la drum. Ne agitam, fabricam, citim, discutam, organizam. Planificam intalniri, vorbim la telefon in nestire, ne punem in agenda “meetinguri” pompoase, presarate cu alocutiuni siropoase, le aranjam frumos ca nu cumva sa se suprapuna, ne amintim sporadic si de un medic si o farmacie, de alte si alte activitati, seara ajungem tarziu, cadem lati de oboseala. Ce sa mai faci? Cand sa mai faci? Cum sa mai…fii? Ne uitam, imaginar, la ceasul care ticaie-n noi, sau care ne ticaie viata de fapt, si ne aducem aminte ca mai era un punct important pe agenda pe care l-am uitat, desi el nicicand nu ne uita. Zilele acestea sunt zile de post. Pentru cine poate, pentru cine vrea, pentru cine are curaj, inima, dorinta, vointa, putinta, toate la un loc. Sa vezi ca trebuie sa ajungem si la spovada. Dar, cand s-o mai facem? Ne trebuie liniste ori pregatire, ori gand curat… cum sa ne ducem asa? Cum ne va primi biserica oare cand nici noi nu mai stim in taina sa ne prim(en)im? Sa trecem in agenda. Precis gasim un loc. Si ne facem timp. Ok si asta. Doar suntem moderni, nu? Umblam cu mini-plannerul la noi, consultam, evaluam, cantarim, ne stresam, renuntam. Cum ar arata oare o zi de p(r)ost din era asta (post)moderna? Alergand, telefonand, rezolvand, incheind un contract, parafand un altul, dand mana si afisand zambet larg, conversand, comentand, dand din cap, tuguind buze protocolar, raportand, corectand, sintetizand, editand, postand, verificand, pregatindu-ne furtunos pentru o alta D Day dupa care oricum vor exista vesnic nemultumiti, si…intr-un final indreptandu-ne spre casele noastre. Ups, azi era in agenda spovada! Sa vezi ca a inchis si la biserica. Acum ce ma fac? Si daca printr-o minune gasesc deschis, oare ce-oi spune: “parinte, sunt obosita, lasa-ma intai sa-mi trag sufletul si-apoi indata totu-ti voi marturisi“. Cum sa (ii) explic de ce tac fara glas, de ce am mainile (gandului) golase, tocmai pentru ca in viata asta pe care suntem nevoiti asa s-o traim, sufletul ne trage mereu de maneca, dar noi purtam numai haine cu maneci scurtate, doar-doar n-om mai simti ingerii de aproape din aripile lor suspinand… Pe voi nu va obosesc zilele in care nu aveti loc pe agenda? In care pare ca nicaieri nu mai e loc pentru sufletul vostru? Cum sa ma duc ASA la biserica? Ce sa-I spun? Ca nu mai stiu nici macar unde mi-am pus a inimii agenda?