Tuning

Încerc să tunez într-o frecvență ce n-am mai prins-o demult…un tuning care-mi lipsește, stă plângând, ghemuit într-un colț. Se teme ca l-aș fi uitat. Am pus urechea azi, de cum m-am trezit și am ascultat glasul amenințător a unor idei năstrușnice de a ma regăsi. O tentativă ușor eșuată încă din start.
În roiuri de nisip alb mă-nvălui  într-un necunoscut devenit banal. Lucrurile iau o intorsătura mult prea simplă, simplificându-se chiar și dicționarul meu personal. Nici oglinda parcă nu mă mai recunoaște. Refuză să ma privească de o vreme încoace. Iar când o face, se strâmbă la mine ca un copil fără minte. Smintita!

Cu un glas sfârșit, în cele din urmă mă strig …însă refuz să-mi răspund. E o joacă de v-ați ascunselea cu propriul eu. Iar viața se amuză copios pe margine,  ținându-se cu mana de burtă de la atâta râs. Îi arunc  o privire plină de venin.” Într-o zi te voi învinge”, îi spun printre dinți. Apoi cu pași repezi mă îndepărtez, ținându-mi capul  între mâini si acoperindu-mi fața.
Mai regăsesc câte un gest sinucigaș martirizat pe covorul roșu din sufragerie. Îl privesc din toate unghiurile, ca într-un final să-i arăt degetul din mijloc, un alt gest ce fără scrupule i-a luat locul. Și așa încet, încet, gesturile toate mi-au devenit vulgare peste noapte. E timpul se ne despărțim. Am să ramân inertă…ori alte gesturi le vor lua locul?!

Nu am reușit nici azi. Însă și mâine e o zi. Propozițiile scurte și concise vor crește mari într-o zi. Iar dacă nu am să-mi regăsesc tuning-ul curând, am să inventez unul nou. Marea grena, ce ma înconjura azi noapte,va fi laitmotivul  de a deveni eu…unul mai hotărât, mai înțelept, mai plin de viață, mai zâmbitor. Am să mă înec in valurile reci și roșii ca să prind culoare-n obraji.
O promisiune chinuie încătușată speranța zâmbetului mut și blestemat. Blestem ce pare ca nu are sfârșit, nici început; ce zburdă in ploaia de-afară încercând să se spele de păcate. Și m-am spălat.