Etichete…pe echiamentele de protectie a muncii

Aveam de mult in gand sa scriu despre etichetare. Ne place sau nu o facem toti… mai mult sau mai putin constient, insa asta nu inseamna ca nu se poate autoeduca.

Etichetele pe care noi le punem oamenilor, sau mai frumos spus, categoriile in care incadram oamenii cu care intram in contact, sunt bazate pe stereotipuri. Cateva decade de cercetari in domeniul stereotipurilor arata faptul ca primele noastre impresii sunt influentate de asteptarile noastre preexistente. Stereotipurile fac parte din sistemul nostru cognitiv si functioneaza pe baza unor scheme(= pareri sau cunostinte organizate despre oameni, obiecte, evenimente si situatii) procesul de cautare in memorie a schemei cuprinzand cele mai multe date asemanatoare celor noi se numeste procesare schematica. Cu alte cuvinte procesarea schematica ne permite sa categorisim imediat alimentele (daca sunt mancare sau bautura) sau oamenii pe baza unor atribute fizice evidente, grupuri etc.

 Asocierile continute in stereotipuri pot deveni suprainvatate si automate, in limbaj de specialitate numim asta amorsaj, adica activarea accidentala a schemelor de catre contexte situationale. Amorsajul poate influenta comportamentul social ex: simpla expunere a persoanei la cuvinte ca a adera, a consimti, si a se conforma mareste probabilitatea ca oamenii sa se conformeze mai tarziu parerii unanime. Amorsajul poate activa stereotipurile in mod automat fara ca acesta sa fie un proces constient, doar atunci cand vezi, spre exemplu, echipamente de protectie.

Contrar asteptarilor noastre poate, studiile confirma faptul ca stereotipurile ne ajuta sa procesam informatia. Fara stereotipuri am fi coplesiti de informatia care ne asalteaza. Daca nu ai avea o metoda de a-ti organiza sau accesa asteptarile despre diverse tipuri de oameni, ai fi foarte incet in a-ti forma o impresie legata de acestia. Insa acest bonus oferit de stereotipuri are un pret, si anume ca acestea influenteaza perceptiile si amintirile noastre despre informatia primita, prin urmare orice informatie noua, orice prim contact cu o alta persoana o trec prin schema personala ( datorita acestui lucru prima impresie conteaza atat de mult! ), evident ca acest lucru se intampla in mod inconstient… si ne trezim cu o parere mai mult sau mai putin corect formata dupa o prima intalnire.
Ziceam la inceput ca se poate totusi sa schimbam acest mod de “a cunoaste” oamenii, fara sa ne mai gandim ca poarta bocanci de protectie. Se poate! Depinde de cat de mult vrem sa cunoastem persoanele din jurul nostru si mai ales de cat de mult recunoastem ca asa functionam si de aici dorinta de a ne schimba, pana la urma e vorba de motivatie, dar asta e o alta poveste.

Renuntarea la etichetare presupune o cunoastere mai profunda a oamenilor si evident o anumita vulnerabilitate la care ne supunem. Renuntam?!

Tuning

Încerc să tunez într-o frecvență ce n-am mai prins-o demult…un tuning care-mi lipsește, stă plângând, ghemuit într-un colț. Se teme ca l-aș fi uitat. Am pus urechea azi, de cum m-am trezit și am ascultat glasul amenințător a unor idei năstrușnice de a ma regăsi. O tentativă ușor eșuată încă din start.
În roiuri de nisip alb mă-nvălui  într-un necunoscut devenit banal. Lucrurile iau o intorsătura mult prea simplă, simplificându-se chiar și dicționarul meu personal. Nici oglinda parcă nu mă mai recunoaște. Refuză să ma privească de o vreme încoace. Iar când o face, se strâmbă la mine ca un copil fără minte. Smintita!

Cu un glas sfârșit, în cele din urmă mă strig …însă refuz să-mi răspund. E o joacă de v-ați ascunselea cu propriul eu. Iar viața se amuză copios pe margine,  ținându-se cu mana de burtă de la atâta râs. Îi arunc  o privire plină de venin.” Într-o zi te voi învinge”, îi spun printre dinți. Apoi cu pași repezi mă îndepărtez, ținându-mi capul  între mâini si acoperindu-mi fața.
Mai regăsesc câte un gest sinucigaș martirizat pe covorul roșu din sufragerie. Îl privesc din toate unghiurile, ca într-un final să-i arăt degetul din mijloc, un alt gest ce fără scrupule i-a luat locul. Și așa încet, încet, gesturile toate mi-au devenit vulgare peste noapte. E timpul se ne despărțim. Am să ramân inertă…ori alte gesturi le vor lua locul?!

Nu am reușit nici azi. Însă și mâine e o zi. Propozițiile scurte și concise vor crește mari într-o zi. Iar dacă nu am să-mi regăsesc tuning-ul curând, am să inventez unul nou. Marea grena, ce ma înconjura azi noapte,va fi laitmotivul  de a deveni eu…unul mai hotărât, mai înțelept, mai plin de viață, mai zâmbitor. Am să mă înec in valurile reci și roșii ca să prind culoare-n obraji.
O promisiune chinuie încătușată speranța zâmbetului mut și blestemat. Blestem ce pare ca nu are sfârșit, nici început; ce zburdă in ploaia de-afară încercând să se spele de păcate. Și m-am spălat.